Nu știu dacă un vis
Mai tresare de-acum
Sau, pe aripi de vânt,
Va porni pe-un alt drum.
N-are niciun bagaj,
Nici măcar anotimp,
O frântură de cer
Și un salt peste timp.
Adunate, în el,
Visul meu duce dor,
Ploi de mai și cireși,
Nesecatul izvor.
De-i e sete, cumva,
Se adapă cu Har;
Cu un picur de mir
Și un dram de nectar.
Peste munți, peste văi,
Se înalță ușor,
Preschimbând in lumini
Stropii fini din ulcior.
Iar apoi, cu aripi
Ce-au crescut din pământ
Se pornește spre Cer,
Ca un nou legământ.
Nu știu, visul de-i viu
Sau doar vântul năuc,
Fâlfâit de aripi,
Singuraticul cuc.
Dar din picuri de ploi
Și din nopți de nesomn,
Împletesc vers calin
Și-l înalț spre-al meu Domn.
vezi mai multe poezii de: Florina Emilia Pîncotan
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.