Vântoasele iernii imaculate, senine,
prin gândirea firii le răsfir;
le dau galopul sângelui din mine
şi căldura inimii, fir cu fir.
Troznesc copacii, alb poleiţi de ger,
ca vreascurile umilite-n picioare;
într-un hămăit de câini se naşte-un cer
c-un grohotiş de stele mişcătoare.
Parcă s-au strîns oameni la geamul meu,
parcă ţipă zăpezile pe dealuri;
ascult în mine un viscol greu
ce mă spulberă din maluri.
vezi mai multe poezii de: George PENA
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
tavi_s, Nelu Preda, Adina Speranţa :
Mulţumiri pentru vizită şi lectură! D-na Adina aveţi dreptate.Am să ţin seama de
sublinierile făcute la prozodie, şi în alegerea cu atenţie a cuvintelor. Cu respect,
George PENA (autor)
miercuri, 09 decembrie 2015
Interesante versuri, cu amendametele Adinei la care subscriu. Am lecturat cu plăcere!
Nelu Preda
miercuri, 09 decembrie 2015
Poezia este frumoasa , desi nu are o curgere lina a versului ...
Troznesc copacii, alb poleiţi de ger...parerea mea este ca se poate renunta la acel "'alb" care apare ca un ostacol fonetic.
Asocierea stelelor cu ''grohotis'' nu ma incanta foarte mult deoarece asteptam o imagine care sa sugereze Inaltul , frumusetea.
Ultima strofa : imi place tipatul zapezilor, as renunta la ''parca '' din primul vers, si ar trebui data forta ultimului vers...
Cu mult drag !
Adina Speranta
miercuri, 09 decembrie 2015
semn de lectură plăcută
tavi_s
miercuri, 09 decembrie 2015