Seara, ciorile se-ntorc,
nimeni nu ştie de unde,
multe, negre, vorbăreţe,
roluri părând să înveţe.
Or fi ciorile măicuţe
– fete fără de noroc?
asta mă-ntrebam aseară
singură, aşa-ntr-o doară.
Unele mai obosite
pe antene poposesc,
parcă-s note-n portative,
muzicale, emotive…
Altele, în parc ascunse,
stau pe ramuri nemişcate,
voind somnul să le poarte
în visare, peste noapte.
Una pare că visează,
tot suspină şi oftează...
Ea-i prezintă unui Paşă,
rochii negre din mătase.
El îi cere să-l iubească
și nunta s-o hotărască.
Ea-l întreabă, temerară:
crezi în dragostea fugară?
Vreau să-ţi dăruiesc palate,
inele cu nestemate,
aurul ce am adunat,
numai ia-mă de bărbat.
Vai, de stol m-am răzleţit,
sufletul ţi-am dăruit,
și ţi-aş fi alăturea,
dar nu stă-n puterea mea!
Mâine-n zori, la mânăstire,
stareţa va da de ştire
că o maică a plecat
și-n cioară s-a transformat.
Stai, îţi pun un văl pe faţă,
că „nevoia ne învaţă!“...
nimeni n-o să reuşească,
în deşert, să te găsească.
Se trezeşte mica cioară,
simte-n suflet primăvară…
Aripile îşi întinde,
orizontul îl cuprinde,
vede stolul ei în zare
și-l priveşte, visătoare.
Inima-i în piept tresare,
paşa, demn, ţine-a ei cale,
călărindu-şi albul cal,
flutură un negru voal.
El îi pune-n plisc o floare
și-o sărută cu ardoare.
Vraja este spulberată:
ține-n braţe-o mândră fată.
vezi mai multe poezii de: miana
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Imi place foarte mult aceasta poveste versificata. Ma bucur sa te regasesc la fel de in vervaa. Cu drag
stomff
miercuri, 09 septembrie 2015
Frumoasa poveste transpusa in versuri :) ....
La multi ani , draga Mariana ! :)
Adina Speranta
marți, 08 septembrie 2015
Ce frumos poem!
marian
marți, 08 septembrie 2015