După ani de viaţă-amară,
Prin stăini muncind cu spor,
M-a cuprins un dor de ţară
Şi de-al satului ogor;
Cum ajung, din avion,
Dracu’ ştie, de-un puhoi,
Cu Pandele, văru’ Ion,
Ne-am trezit luaţi şi noi
Până ȋntr-o piaţă mare,
Unde, toţi strigau, nebuni,
“Jos guvernul, jos cutare,
Noi sunten aici stăpâni!”
Io, ca omul, după drum,
Fui cuprins de-o ȋntrebare…
Nu-mi pica fisa nicicum
Ce-i atâta supărare?!
Să ȋmi spună un bolând,
Că dau jos, acolo-n piaţă,
Cel mai bun guvern, decând
Comuniştii sunt ȋn viaţă!
“Mai, nenică”,-i zic lu’ Ion-
“Toţi dişmanii mei să moară!
Nu cumva, din avion,
Am ajuns ȋn altă ţară?!”
Până când văzui pe unii,
Ca ȋn filme de oroare,
Ȋmpărţind, mascaţi ca hunii,
Un pulan la fiecare…
Io, cum sunt băftos şi-n vis,
Nu c-aş vrea să mă dau mare,
Căci le numărai, precis,
Luai vr’o patru pe spinare…
Nu vă spun cum m-am simţit
Cu-o primire-aşa frumoasă,
Dar pe loc m-am dumirit
C-ajunsei la noi acasă!
Valeriu Cercel
vezi mai multe poezii de: Val
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Da, umor cât cuprinde! :) De-ar fi pe măsura și scrierea în limba română, ar fi perfect: „stăini”, „dişmanii” , asta doar la o citire fugară. Dacă editezi din nou textul, o să-ți apară subliniate cu roșu cuvintele greșite. Când însăși tehnica de editare ne ajută atât, nu-i păcat să măcelărim limba română???
Gerra Orivera
marți, 21 aprilie 2020