ţi-am recunoscut paşii
naufragiaţi pe plajele arse ale clipei
în insula aceasta de la capătul timpului
viaţa aici urmează alt curs
dragostea mea
se conduce după alte reguli
pe care mă-ndoiesc că le cunoşti
vei supravieţui captiv în pânzele tentaţiei
te va sfâşia dorinţa de a pleca
de a rămâne
parfumul florii mele
aroma paradisului
distilată din lacrimile serafimilor
în amforele inimii
eu sunt white lily
vremea pentru mine nu are importanţă
veşnicia îmi aparţine
ţi-o pot dărui ca pe o promisiune
***
mă pierd prin petalele nufărului
deschis în inima ta
măsor cu pasul visului
firida atriilor
încet să nu-ți tulbur neliniștea
și uit de timp
mă topesc
cremene pe altarul iubirii
înălțat din marmura clipei
n-o poate sfărâma niciun muritor
nu vreau să plec
nu pot să rămân
m-aș distila din lacrimile tale
să fiu mirul ce-ți unge fruntea
când te rogi să fii iubită
îți simt parfumul
îmi străbate sângele
ca o dimineață a începutului de lume
buzele mele îți ating amfora inimii
în căutarea paradisului etern
ești white lily
veșnicia e sinonimă cu sărutul tău
dăruit sub aripile îngerului care ne veghează
liliana trif & ioan grigoraș
vezi mai multe poezii de: nutzu