Din cer, timidă ca o fată mare,
Supusă, ţi se-aşterne, toată, la picioare,
Ca un covor de bun-venit la mine,
Zăpada cea mai pură, dorul să-ţi aline.
Stau fulgii-n aer până-ţi cad pe buze,
Dar gravitaţia ta n-au cum să o refuze
Şi se topesc de dulcile-ţi săruturi,
Lăsându-şi la o parte ale gheţii scuturi.
Iar lunecuşul străzilor pustii
Îţi netezeşte calea, ca tu să poţi să vii
Cu sania dorinţelor fierbinţi
Spre alei mele inimi arzânde rugăminţi.
vezi mai multe poezii de: andreionthepoetry
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.