Ah, ce bucurie, inima-mi tresare,
Pașii tăi cei repezi se aud în noapte,
Însă e doar vântul, plin de nerăbdare,
Ce suflă pe-alee printre frunze moarte.
Stau și-ascult și parcă glasul tău șăgalnic
Blând rostește vorbe calde de iubire,
Însă e doar râul ce curge năvalnic
Clipocind la maluri scos uşor din fire.
Sunt surprins că totuși râsul tău răsună
Undeva departe, în pădurea rară,
Dar e ghionoaia, ce ca o nebună
Ciocăne copacii și stă solitară.
Dar de data aceasta limpede-i chemarea,
Cât sunt de sonore ale tale șoapte...
Ce dezamăgire, mare mi-e mirarea
Să constat că-i ploaia care cade-n noapte.
vezi mai multe poezii de: Octavian
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.