Zidul
...
Și dacă timpul curge, curge doar prin noi,
Ne fură anii vajnici, anii speranței vii,
Inexorabil curge ca vântul prin zăvoi,
Ce lasă-n miez de toamnă copaci de frunze goi,
Așa-i timpul ce curge, lăsându-ne pustii.
...
Nimic de unde fură, în loc el nu ne pune,
Dar ne aruncă-n grabă un noian de riduri,
Ca pe grăunțe anii începe să-i adune,
Oprește Doamne timpul, fă Tu o minune,
Ridică-i Tu în cale cele mai groase ziduri!
...
S-a dus de mult iubito, vigoarea tinereții,
Cu timpul care curge mereu, inexorabil,
Timpul care curge, ne ia culoarea vieții,
Când pe noi așează albul rece-al gheții,
Tot ce ne mai lasă este un timp probabil!
...
Dar noi suntem la fel și dacă timpul curge,
La fel de curioasă stă luna la fereastră,
Oricâte-n calea lui doboară și distruge,
Iubirea noastră veche nu o poate frânge,
Că i-am pus în cale zid din iubirea noastră!
vezi mai multe poezii de: nicu hăloiu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.