De sub streașinele iernii m-am desprins pentru o clipă,
Cu surâsul blând de soare și c-o singură aripă.
Una mi-a fost retezată de furtunile acerbe,
Iar în locul ei, de-o vreme, cresc mlădițe vii, etene.
N-am simți vreo sângerare, nici dureri sfâșietoare.
Nicio umbră de tristețe, doar un murmur de izvoare.
Se făcea că zbor spre Ceruri și mă las în voia clipei,
Curg in vadurile apei far' să simt rana risipei.
Eu, o biată călătoare pe un drum surpat de vise,
Port in mine nimbul vieții și un Cer cu porți deschise.
Mă prefac în stropi de rouă, să s-adape muritorii,
Și mă pierd în secundarul ce aduce, iarăși zorii.
vezi mai multe poezii de: Florina Emilia Pîncotan
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.