Aglutinezi în memorie - A. E. Baconsky
Adăugat de: Adina Speranta

Aglutinezi în memorie silabe false
și creezi nume noi pentru dublura
fiecărui obiect căci obiectele
nu au nevoie de nume - zadarnic poeții
cunoscând întunericul se străduiesc să rostească -
în sine se-ntoarce să moară fiecare cuvânt
și când printre ani întrezărești morminte
cobori în tăcere și-n somn.
Cetăți
și graiuri.
Ai umblat în pavăza lor
ai vorbit ai vorbi ai vorbit
pentru aceleași lucruri mereu alte
și alte cuvinte în piramide înalte
stărui-vor mumiile lor
și un vânt de gheață le va da strălucire
în timp ce spiritul tău demult
se va fi întors în golul strămoșilor.
Dar obiectele, cele ce nu se văd?
Singure. într-un alt orizont.
Numindu-se
în eterna derivă.



vezi mai multe poezii de: A. E. Baconsky




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.