Se-arată primăvara sus, pe creste,
Pășind peste zăpezi și peste vânt.
Privesc lumina ei și mă avânt
Cu totul în mirabila poveste.
Privesc prin ochii ei și mă-nspăimânt...
Câți muguri are de plesnit pe ramuri
Și cât senin în zare să adie,
Cu cât suspin să-mi salte pe sub ie
Mirarea-n fața florilor la geamuri
Și-a păsărilor duse-n poezie?
În care ceruri să-mi înalțe trupul
Să-i iște vis din strune siderale,
În martie al ploii infernale,
Când în mansarde se oprește timpul
Să-și ticăie secundele agale,
Iar cei robiți de frumusețea firii,
Se-nlănțuie cu zbuciumul iubirii?
vezi mai multe poezii de: Manuela Munteanu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.