Un gând ce vrea să se povestească.
Ah, prinț maur, privirea ta de jar
Toți munții Andaluziei adună
În apa ei sălbatică și brună,
Mustind a gelozii de mudejar!
Tiptil, pe pragul nopții brune,
Pășesc lumini de stea, fluide,
Lungi șiruri de efemeride,
Înaripată legiune.
Pe fruntea 'naltă-a falnicelor arte
Se tot preling prin ochiuri de crenel,
Tăiș de dălți ori plânsuri de penel,
Fiori de-arcuș ori strălumini de carte,
Zvâcnitori și strânși în cete,
Lunecoși, ca alga creață,
Fierb băltoaca dimineață
Solzi de-arginturi violete.
Întreaga-întâmplare
a început cu dorința din noi
de-a trăi mai repede și mai tineri.
la capătul pământului
se află căderea privirii tale
o cascadă prin ceața dintre bine și rău
un hău absolut în arta de a trăi
Suntem bogații purtători de vină,
Că-n labirintul vieții,-întortocheat,
Ca fântânarul, apă-am căutat,
Am tot săpat și am găsit lumină.
Hei, bună dimineața, îngălbenite lanuri,
Vă voi culege-n palme argintul viu de rouă,
Să-l soarbă des bădița din albe porțelanuri,
Când fața-i voi cuprinde cu mâinile-amândouă!
Mai știi?
Era perfecta seară de-ntâlnire,
când doar amurgul martor ne era,
c-o mână caldă peste fruntea ta
O, noapte, cetate de tăciune,
Fereastra ferecată ți-am deschis
Și, pe sub ale tale voaluri brune,
M-am strecurat pe calea unui vis!