La intervale egale de răsuflare,
în tandem cu pașii reali ai inimii mele,
număr cuvintele cele măsurate ale ceasului.
Nu-i nicio alarmă sau spaimă.
Poate o eliberare de gânduri...
Eu le hotărăsc nașterea,
iar azi le decapitez germinarea
și le-o dedau cu nerușinare minunii
de a privi dincolo de mine.
Un cântec de pasăre curbează cerul
până mi-l surpă în brațe.
Instinctiv le deschid
și cuprind amăgirile vântului,
care aduc semințe sufletului meu.
Zeci de gânduri își înfig rădăcinile,
implacabil ghilotinate...
Salut necunoscutul
de pe malul îngust al cunoașterii
și-i mulțumesc pentru întâmplarea
de-a fi vecin cu singurătatea.
vezi mai multe poezii de: Manuela Munteanu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.