Nu-mi spune-acum, nu-i nevoie de cuvinte,
Ce melodii, ce descântece vrăjitoarea-ngână
În ultima otavă verde, moale de septembre
Sau sub petice de flori albite, cu faţa spână,
Pentru că eu şi ea ne cunoaştem bine,
Îi ştiu cărările, farmecele pe care e stăpână.
Pe-aşternuturi roşcate, lângă ape indolente,
Pinul lasă, indiferent, să-i cadă conul;
Din tufişuri zgribulite cucul strigă-n zadar pe nimeni,
Căci acolo nu-i nimeni căruia să-i strice somnul.
Şi-ultimele flori de clocoţel ademenesc în toamnă
Inimi care flirtează resemnate cu-abandonul.
……………………………………………………
Naturii ignorante, lipsite de inimă și de sentiment,
Nu-i va păsa, nici nu va ști
Pașii cărui străin vor descoperi pășunea
Călcându-i iarba doar pentru a o părăsi.
Natura nu se va întreba în roua dimineții
Dacă-s ai mei sau nu – nici nu și-i va aminti.
Trad. Petru Dimofte
vezi mai multe poezii de: A.E.Housman
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.