Pe mine nu pustiul
celui ce și-a vărsat veninu-n palma mea
m-a-nspăimântat
nici violența-n care - disperat -
și-a grozăvit cuvântul sterp
să-mi pară mie
limbaj subtil care vestește
(printre iubiri ce n-au de-a face cu iubirea)
urzeala plajei solzilor de pește...
Pe mine m-au durut
doar necuvintele
din lipsa cea mai zgomotoasă
speranțele din sutele de zile mute
în care muream câte puțin
fără să știu c-ar trebui să fug
fără să știu adânca gravitate a vorbei simulate
a tulburei cruzimi din amăgire.
De-or exista pedepse
nu eu le voi chema
ci unda șoptitoare a dezamăgirii.
vezi mai multe poezii de: Manuela Munteanu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.