ne cântă stelele-n grădină
suntem stejari cu rădăcini de vânt
ni-i ţara flamură tot mai străină
îngenuncheaţi nu mai avem cuvânt
ne legănăm durerea în surdină
copiii noştrii fug în univers
tot aşteptăm un mâine ca să vină
fără să dăm acestui azi un sens
fantome amorţite de minciună
cu lanţuri strânse pe picior
ne vindem şi trecutul dimpreună
cu amintirile din viitor
în piepturi nu mai avem inimi
trăim să ne holbăm stupizi
la un ecran la neica-nimeni
striviţi ca nişte mici omizi
ne mor părinţi stând la coadă
să ia o pâine de pomană
şi pruncii merg flămânzi la şcoală
dar ne mândrim cu-o frunză brand de ţară
am scos nebunii din ospiciu
şi i-am făcut parlamentari
din ţară am făcut oficiu
pentru drogaţi pentru samsari
ne merităm deplin coşmarul
unei eterne prăbuşiri
căci înghiţim tăcut amarul
şi ne hrănim din amintiri
vezi mai multe poezii de: paparuz