În vârful ascuțitelor penițe
Bat inimile stihurilor toate,
Roiri de fluturi strânse într-o carte
Și azvârlite către zări pestrițe.
Aceasta-i bucuria ta, poete,
Cu ițele acestea țeși destinul,
Înveșnicindu-ți râsul și suspinul
Sub focul de-artificii din comete.
Ți-e zbuciumul purtat între poeme
Și-ai îneca-n cerneală scriitura,
De-ar năvăli și dragostea, și ura
În clocotul trăirii să te cheme.
Apoi te-ascunzi, de parcă te-nspăimântă
Întregul stol de slove al hârtiei.
Pe glezna nisipoasă a pustiei
Asculți tăcut cum sufletul cuvântă.
Doar din lugubrul hău al călimării
Ies, somnoroase, visele-ți nescrise
Și, iată, dau aripilor deschise
Imboldul cel năuc al căutării.
vezi mai multe poezii de: Manuela Munteanu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.