Adoarme marea-n propria chemare,
Iar vântu-i ondulează bucla-albastră,
Amurgu-și unge flacăra sihastră
Cu liniștea de după zbuciumare.
Sunt ceasuri cu secunde mult prea grele,
Ce sapă-n zi, să dea de întuneric
Și-abundă-n val și-n norul cel himeric
Oglinzile cu-azururi paralele.
Îi iau bătrânei mări o herghelie
De gânduri preumblate-n tinerețe
Și mi le scriu cu litere citețe
Pe-a inimii ascunsă melodie.
Apocalipsa soarelui se stinge
Dramatic. În vâltoarea depărtării...
Din toate-ncrengăturile mirării
O tresărire-a glasului învinge
Această liniște cu voce de-alizee:
"Ah, totu-i trecător!" Atuncea, marea
S-a-ntors pe partea care-apucă zarea
Și s-a întins cu propria maree...
vezi mai multe poezii de: Manuela Munteanu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.