Mă holbez în praful pufului de lună
Și aș vrea să te mai țin de mână.
Lungi copaci cu umbre dese
Schimbă vorbe neînțelese.
Din geam în geam timpul se pierde
Purtat de vântul vieții noastre,
Numai Luna înțelege
Iubirea din oasele noastre.
Un vânt purtat din țărm în țarm,
O briză de răcoare
Ca a noastre promisiuni letale...
Mă holbez, dar nu-nțeleg
Ce a fost acel întreg.
vezi mai multe poezii de: hlh98
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.