Același magic mugure de soare
Își scutură pe geana mea alintul,
Când, din ghiocul cerului, răsare
Să-i lumineze lumii labirintul.
În larga dimineții întrupare,
Îmi crește dintre vise o aripă
Cu jind, ca prin neant de dor să zboare,
Să te gândesc în fiecare clipă,
C-o patimă-îndelung răscolitoare,
Ca fulgerul ce scapără prin ploaie
Și-aprinde cu luceferi albi o zare,
Departe de-întuneric și noroaie.
Îmi ești o amăgire călătoare
Pe un miraj rotat de curcubeu,
Ce-mi prinde peste suflet cingătoare
Și naște zvârcoliri în trupul meu.
Să nu te vreau sau să te-nvălui, oare,
În calda mea grădină înflorită?
Același magic mugure de soare
Mi-arată depărtarea nesfârșită
Dintre prezența-i binefăcătoare
Și tristul pas prin noaptea ca de zgură.
Atunci lipesc surâsul meu de floare
Pe mult doritu-ți zâmbet de pe gură.
vezi mai multe poezii de: Manuela Munteanu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.