E scris din răsărit până-n apus,
Pe ctitoria bolții-n zi senină,
Între Carpați și Dunărea cea lină,
C-aici e un popor de nesupus.
El are "dor" și "doină" ca veșmânt,
Iar sfinții lui, amirosind a glie,
Îi pun pe buze viers de omenie
Și imnul dulce-al păcii în cuvânt.
Cu har de întrupare-n lut și lemn
A zării dimineților, albastră,
E vultur, dar și pasăre măiastră,
Ce își adie zborul 'nalt și demn.
Prin inima pământului străbun,
A adunat tot soarele în pâine,
Ca-ntr-o grădină-a zilelor de mâine,
S-apară chipul timpului cel bun.
Iubesc acest popor cu ochii treji
Sub frunțile încremenite-n piatră,
Cu sufletul, jăratic viu în vatră
Și mâini bolovănoase, de viteji!
Iubesc puterea lui de-a se jertfi,
Încuibărindu-și lupte și victorii
În neagra brazdă-a asprelor istorii
Pentru-a-ncolți sămânța lui "a fi"!
Acești eroi cu primăveri se-aștern
Pe trupul țării, înverzit sub ie,
Întru mulți ani, frumoasă Românie,
Legendă și cărare spre etern!
vezi mai multe poezii de: Manuela Munteanu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.