Acolo,-n lăuntru, dorm îngerii singuri
(Alungații din Rai, c-au fost prea cuminți),
Cu somnu-îmbrăcat în cămașă de sfinți,
Cu gându-nfloririi zidit între friguri.
Acolo,-n lăuntru, retrasă-n chilie,
O umbră de timp le-nalță gherghef,
Să țeasă din nouri coconi de sidef,
Să umple tot ramul cu fluturi. O mie...
Acolo,-n lăuntru, e-o albă tăcere,
Prelungă cât iarna și grea cât pământul,
Predată grădinii, să-i mestece vântul
Amarul miresmei și duhul de miere.
Acolo,-n lăuntru, se-mbină-o-ntrebare
Cu trupul mirării de-a naște lumini
În ochii naturii, pieziși și străini
În lipsă de îngeri cu aripi solare.
vezi mai multe poezii de: Manuela Munteanu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.