Acolo unde curge Luţul
Cu vadu-i molcom către Bresc,
Acolo-n zborul amintirii
De-atâtea ori mă poticnesc.
Acolo bunii mei, Maria
Şi Simion, urcaţi la cer,
Într-o căsuţă mititică
Şapte copii creşteau, ca ieri.
Pe uliţa cu râtul mare
Între livezi de meri şi Luţ
Găseai grădini pline de poame
Şi lanuri mari de cucuruz.
Pe-acolo, furişaţi, copiii
Călcau o droaie de cărări
Către bolboanele-nsorite
În miezul fiecărei veri.
Iar seara se-adunau în cete
Să joace jocuri de demult.
Vuia tot râtu-atunci de chiot...
Azi zace singur, trist şi mut.
S-au risipit, care la ceruri,
Care prin lume răsfiraţi
Copiii cei de ieri, ştrengarii,
Sunt toţi din bătături plecaţi.
În van mai strig din tinda casei
Pe buna roşie-n obraji,
Pe moşul cherchelit cu ţuică,
Feciorii dârji ca nişte brazi.
Zadarnic caut mândre fete
Din cele ce erau ca ieri
În casa-aceea părintească
Nu mai sunt astăzi nicăieri.
Alunecând pe coasta vremii
Copiii s-au făcut bunici,
Bunicii s-au făcut ţărână
La umbra tot mai multor cruci.
........................................
Ion cel ce era întâiul
Nu-i îngrijeşte azi pe toţi,
Căci a trecut şi el hotarul
Spre infinit la bunii morţi.
Delu, luându-şi taragotul
Cel mult iubit, s-a dus la oi,
În turma cerului, la Tatăl,
De unde nu mai vii-napoi.
Măriuţa, strajnică femeie,
La vremea ei, s-a măritat
Şi a făcut gospodărie
Cu-al ei bărbat la noi în sat.
Cheţuca, cea cu glas de doină,
Copilă a născut copil
Şi s-a-nhămat în hamul vieţii,
S-a răstignit şi ea destul.
Feciorul veşnic, Ghiţă Bălu,
Rămas străjer în cuib, lăsat
De toţi ca păsările toamna,
E singurul ce n-a zburat.
Cica, cel dolofan, mezinul
Între feciori, la pescuit
Bătea tot Luţul vara-ntreagă,
Azi e prin lume izgonit.
Şi Floarea, cea din urmă fată,
Prin ţări străine a plecat
Să-şi caute rostul în lume
Nemaigăsindu-şi-l în sat.
............................................
Şi-aşa s-au risipit de-acasă
Şi pe pământ şi în pământ
Acei ce-au fost cândva părinţii
Şi pruncii lor rămaşi doar gând.
Cei ce umpleau cândva cu suflet
Pereţii cei lipiţi cu lut
S-au stins în hăul amintirii,
Eroi ai vremii de demult.
Cei ce făceau atâtea pozne
De păreau buni de exilat
Azi au ajuns mai toţi icoane
De-atâta dor ce le-am purtat.
Azi Luţul curge trist pe-acolo
Cu vadu-i molcom către Bresc,
Nimic din ce era odată
N-a mai rămas, nu mai găsesc.
Unde sunt, Doamne bun, acele
Copilării ca din poveşti?
Unde le sunt astăzi copiii?
Copilărie unde-mi eşti?
Dan Lăzărescu, 11.02.2019, poem dedicat memoriei familiei materne a subsemnatului.
vezi mai multe poezii de: Dan Lazarescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.