Când ai plecat, luând cu tine visul,
cortina a căzut pe-o scenă goală,
din care dispăruse compromisul,
și-un ultim spectator ieșea din sală.
Cu pași crispați, pe drumul spre niciunde,
în furia-ți cescândă, purpurie,
nu te-ntrebai de ce sau când și unde
un vis murit mai poate să învie.
În echilibrul tău cel îndoielnic
îți depănai o droaie de cuvinte,
dar, după-o vreme, pasul șovăielnic,
ți s-a oprit, sub grele simțăminte.
Și te-ai întors din drumul tău, cel care,
în fuga ta, nu te-ai gândit, grăbită,
că două sensuri poate nu mai are,
iar înapoi nu ești binevenită.
În fața ușilor, de-acum închise,
îți este dor de scena de-altădată,
ai vrea aplauze și alte vise,
sub o cortină iarăși ridicată.
vezi mai multe poezii de: Daniel Vișan-Dimitriu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Suntem actori în viaţă
Şi rolul repetăm-
Ieşim mereu în faţă
Pe scenă şi... "cântăm"
Poezia este un cântec suav.
Bine v-aţi gândit să alegeţi poezia, ca factor de meditaţie şi terapie sufleteacă, atât a ta cât... şi a celora care te citesc.
Succes în continuare.
pavalachepaul
sâmbătă, 29 august 2015