Prima creație: iubirea mea.
Făcut-am semnul inimii robite
și-a explodat în trupul meu o stea,
iar din întunecimi nemărginite,
Lumina a zvâcnit ca un liman
al frământării mele dinspre noapte,
strivindu-mi întunericul-ocean;
apoi, am numărat până la șapte.
Când am ajuns, înfrigurat, la trei,
ne mistuia sălbatic așteptarea.
Tu erai cea dintâi dintre femei
și, tandru,-am plămădit îmbrățișarea,
am strâns din pleoape-acoperind, pe rând,
extazul fericirii și-al durerii
și firul rațiunii retezând,
ca un miracol magic al tăcerii.
Aș fi cerut, dar nu știam ce vreau.
M-am ridicat atunci a doua oară
și-am căutat u nume, să ți-l dau,
căci te clădisem grabnic, într-o seară,
exact așa cum freamătul din pori
mi te visa: fantastică, fierbinte,
contururi grele răspândind fiori,
atingeri moi și infinit de sfinte...
Adâncu tău în sânge mă frigea,
când mă chemai cu ne-nțelese șoapte,
și n-am dorit s-atingem altceva
decât Iubirea - dincolo de șapte...
vezi mai multe poezii de: Adrian-Nicolae Popescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.