traducere de Miron Radu Paraschivescu, din volumul de poezii: " Mickiewicz", Editura Tineretului, 1959
Scheletice lumi, fără inimi, nici duh
Dă-mi tu, tinereţe, aripa ta sfântă
Să zbor peste moartele lumi prin văzduh,
S-ating al iluziei rai, cel în care
Avântul stârneşte minuni
Făcînd să ţâşnească-n tulpini noua floare
Şi feţe-n nădejdi aurii înveşmântă.
Cei care de anii prea grei sunt învinşi
Să-şi plece trudita lor frunte-n pământ,
Din sferele lumii atât doar văzând
Cât pot să cuprindă cu ochii lor stinşi.
Dar tu, timereţe, te-avântă pe culmi,
Pătrunde cu-al ochiului soare
Din capăt în capăt, întregile lumi
Cât e omenirea de mare!
Te uită de-acolo în jos, către punctul
În care vezi veşnice neguri umbrind
O scârnavă-ntindere-n haos plutind:
Acela-I Pământul!
Priveşte-l! Din moartele-i bălţi se arată
Un monstru târâş în găoacea-i blindată.
El singur şi-e navă, cârmaci, marinar;
Gonind spre alţi monştri mărunţi, dar la fel,
Aci se ridică, aci cade iar,
De val nu se-atinge, nici valul de el;
Deodată plezneşte de pare-o băşică,
De viaţa lui, nimeni nu ştie nimică
Şi nici de sfîrşitu-I sinistru:
Acela era egoistul!
A ta-i, tinereţe, dulceaţa întreagă
A vieţii cu alţii-mpărţită:
Divin, bucuria în inimi palpită
Când mlade-aurii în mănunchiuri ea leagă.
Voi, tineri prieteni, păşiţi împreună!
Un ţel avem doar - fericirea comună;
Deci, tari prin unire, cuminţi prin avânt,
Voi, tineri prieteni, păşiţi împreună!
Poteca e grea, lunecoasă,
Că forţa, şi-ades, slăbiciunea stă-n poartă,
Dar poţi orice forţă prin forţă răpune
Şi-nfrână-ţi, de tânăr, orice slăbiciune!
Cel care din leagăn o hidră zdrobi
Va şti, când e tânăr, să-njunghie centauri,
Pe cei chinuiţi, din Infern I-o răpi
Şi până la cer s-o-nălţa după lauri.
Să tinzi unde ochiul n-ar şti să răzbească,
Ce nu poate mintea sfărma, tu dărâmă!
Că tu, tinereţe, te-nalţi vulturească
Şi trăznet ţi-e braţu-n furtună.
Hai, umăr la umăr! Şi toţi, cu un brâu
Să-ncingem ăst glob planetar!
Un cuget să fim, din acelaşi focar,
Ca dintr-un izvor al duhului râu!
Să-mpingem pământul din loc, înainte,
Pornindu-l pe-o nouă orbită,
Iar când va plezni scoarţa lui mucezită,
Întâile ere să-ţi vină în minte;
Aşa cum, în haos şi noapte adâncă
Zbătându-se forţa primară,
Cînd zise: „Să fie!” divina poruncă,
Materia-n lume un drum şi-a croit
Şi viscol vui, ape-adânci s-au unit
Şi stele-n tării luminară, -
La fel, peste oameni, noapte grea mai domneşte,
O luptă de patimi primare domină,
Dar iată: iubirea în flăcări zbucneşte
Şi-a duhului lume-o sui în lumină:
Din sânul juneţei născută-o să fie,
Frăţia legând-o-n mănunchi, pe vecie.
Se sparg precum gheţuri lipsite de viaţă,
Vechi prejudecăţi ce luminii-i sunt nor:
Salut libertaţii şi-a ei dimineaţă
Vestind noul soare, de lumi salvator!
traducere de: Miron Radu Paraschivescu
vezi mai multe poezii de: Adam Mickiewicz
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Cu drag, Auras!
Gerra Orivera
vineri, 07 august 2015
Superb.Mulțumesc ,Gerra.
ALapis
vineri, 07 august 2015