Soare de două ori orb Corp
răstignit și de ei și de tine, stors
de toate picăturile de sânge
Te dezmierd
Ce să pierd?
Ce să câștig?
Am pierdut tot.
Pentru noi nu-nseamnă ce-nseamnă pentru voi sonerie
pentru noi sonerie înseamnă poliție
un grup de brute care năvălesc (de obicei noaptea)
peste viața și coșmarele tale
Are putere clipa aceasta pierdută
să stăruie în mine și-n pătratul ferestrei
Sunt vise la care lucrăm prin somn toată viața
neluîndu-le întruna. Variante ameliorate.
polonia e o cerneală simpatică
polonia e un colaj de obloane
polonia e o eventualitate
polonia-i o toamnă frumoasă pe care o aleargă trecutul
Hambarul din care nu mai iau și nu mai pun;
decepția palidă a drumului sferic;
aș fi putut fi mai rău ori mai bun;
există boli mici de lumină și boli mari de-ntuneric
Prin albul oval
și rece-al palorii de lună
seara câinele părea cal
deasupra ierbii care sună
Cerneală și singurătate.
Alb și negru. Măcar
atâta rămână.
Măcar timpul plecat.
Rece-i ciocanul, rece e piatra, rece e dalta.
Stihiile nasc anapoda una din alta.
În fiecare-s toate – cum vin mereu, cum pleacă
nopțile și zilele, cu și fără, poate și dacă.
A priponit prostia de stâlpul mare-al porții.
Din blid și din găleată îi dă ca să mănânce.
Pe prispă-ntr-o tipsie pițigăie toți morții,
când petele din templul țarinii fără sânge.