Soarele răpește orașul
Nu se mai vede
Un ochi de stele
ne spionează de pe acel iaz
și filtrează binecuvântarea sa înghețată
peste acel acvariu
Să mori precum ciocârliile însetate
pe miraj
Sau ca prepelița
Fiecare culoare se revarsă și se adaugă
la celelalte culori
Pentru a fi mai singur dacă o privești
Ceața e cea care ne șterge
Se naște poate aici sus un fluviu
De angoasa largă a zorilor
catarguri revelate.
Treziri dureroase.
Acest copac mutilat
Mă sprijină, gaura asta din stânga
Are amărăciunea unui circ
Înainte sau după spectacol.
Dintre aceste case
nimic nu rămâne
doar fragmente de memorie
Ce incantații au decolat în noaptea asta
care se întrepătrunde
cu ecoul cristalin al inimii
stelele
O, Himen! O, Himeneu! De ce mă torturezi astfel?
O, de ce mă îmboldești doar pentru o repede clipă?
De ce nu poți dura? O, pentru ce termini tocmai acum?
E, oare fiindcă, desigur, m-ai omorî