La poarta lui Ștefan-Vodă
boierii s-au strâns la vorbă.
Și vorbesc de-o ieslă lină
Codrule, nuntaș albastru
cu beteală de jugastru,
codrule, nuntaș subțire,
pururi tânăr, pururi mire...
Și azi, în sus de Ocne, când peste dealul sur te
uiți, arde, roșu, lacul în care dorm cuminți
căminăreasa albă, rădvanul cu arginți
și surugiul negru, rob din bătrâni la curte...
Cine te-a-nfrunzit cu pana,
alb trifoi de piatră vie?
Crești pe zare, elegie,
nufăr de opal, Tismana.
Hulubi se scutură ninsoare.
Ning raiuri fragedă candoare.
Vin piersicii la noi în casă,
A fost în lună un bordei,
bojdeucă veche de calici.
Torcea măicuța funigei,
păzea tăticul licurici.
Prichindelul tatii, un crâmpei de rază,
legănat pe-o frunză lângă o furnică,
stă printre crăițe și trifoi și-oftează,
trist ca un luceafăr mic de tufănică.
Dormi în leagăn de vioară
luminiță, tămâioară.
C-o să vină prinț mlădiu
Dumnezeu, din muguri și mătasă,
mi-a trimis un pui – ca un lăstar –
ziua să mi-l joc pe-o chiparoasă,
seara să mi-l culc în degetar.
Nani, nani, leagăn de vioară,
pentru care taină cânt și cresc
bob de lună, nufăr îngeresc,
tămâioară, inimioară, lăcrămioară?