Suntem bogații purtători de vină,
Că-n labirintul vieții,-întortocheat,
Ca fântânarul, apă-am căutat,
Am tot săpat și am găsit lumină.
E-atâta sete-amarnică de tine,
Atâta jind coborâtor în piept,
Să te trăiesc în gând și să te-aștept
În tot adâncul meu, ce-ți aparține,
C-a scormonit cu rădăcini prin suflet,
Și-a înălțat frunzișul și-a rodit
O bucurie-a vrerii de iubit,
Cât trupu-acesta va avea răsuflet.
E-o frumusețe albă în tăcerea
Cu care-mi tulburi adevăr și vis,
E un răvaș pierdut sau netrimis,
Dar care îmi cutreieră plăcerea
Și am să-l scriu cu partea mea de rime,
Cu partea mea din dulce nesărut,
De pe-un liman al inimii cerut,
Să strige, să clădească, să dărâme.
vezi mai multe poezii de: Manuela Munteanu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.