Ești noaptea mea de taină și nădejde,
ești frunza mea de negură și verde,
m-aș pierde însumi de cumva te-aș pierde
și te iubesc, și sufăr pe muțește.
M-aplec în fața ta ca suferindul
în fața doctorului ce-l salvează,
accentul cade-anapoda în frază
mai vechiul adevăr nemaigăsindu-l.
Ești noaptea mea: te recompun din șoapte,
mă dărui umbrelor amândurora,
cuvintele ne sunt aproape fapte,
tu-mi ești iubita, mama, vârsta, sora;
Sunt miazăziua, ești amiazănoapte,
apune soarele; te-aștept; e ora.
vol. Iubiți-vă pe tunuri - 1981
vezi mai multe poezii de: Adrian Păunescu