Fiecare schelă este un Icar
ce-și măsoară zboru-n sus, diurn,
cu o casă, sau cu-n turn.
O, și-atunci când cade,
Sub cerul acesta puternic, atârnând de stele
ca pânza unei corăbii nupțiale,
stau drept ca în nopțile-acele
de dragoste, și steagul îmi flutură
E un parfum al revoluției, plutind
în ampla ridicare către nouri
a schelelor de aluminiu și e
un gust de viață revărsat din lucruri.
Pe frunza sângeroasă a inimii mele
libelula Dora a adormit,
aurind cu ochii ei mari
cerul de stele
Nu-mi strica versurile mele, Adame,
din creierul meu gingaş
ca o balegă de stea!
Nu-mi stâlci, Ioane, cuvântul
lui Brâncuşi şi lui Bogdanovič
De la piramide încoace
n-am mai văzut munţi sculptaţi!
lui Bogdan
Homer te-a văzut
îmbrăţişându-te
Se dedică Dorei Stănescu
De ce mi-ai apărut Doamne
în timp ce eram asuprit
Tot timpul mă gândesc
ce-o fi gândit
tatăl meu în secunda în care
a murit!
Se dedică unicului meu Adam de Puslojič
Dacă scuturi din mine
toţi strămoşii mei,