Ca mielul în gura sălbaticei prăzi,
În creierul meu au murit niște străzi,
Sunt străzile care duceau spre a ta
Și moartă e casa iubirii, și ea.
Și au mai murit, de durere și drag,
O clanță, o ușă, o scară și-un prag,
O cheie, un geam, o lumină, un pat
Și două ceșcuțe cu zațul uscat.
Deși imposibil îmi e să te uit,
Găsesc întuneric oriunde mă uit,
Și tu, ce-ai făcut acest rău dinadins,
La mine în minte aproape te-ai stins.
Aștept învierea a toate, de Paști,
Să pot să renasc și să poți să renaști.
26 iunie 2004
(Lehamite, 2005)
vezi mai multe poezii de: Adrian Păunescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.