Și-ntr-o zi am aflat
De-o cabană care-ar fi ars,
Mi-a fost greu să și cred
Că e vorba de-acel adăpost.
Nici nu știu dacă e
Casa mică în care am fost,
Iar de-ar fi să pot ști
N-ar avea, n-ar avea nici un rost.
O cabană în munți, o cabană de lemn
Cu un foc strecurat în butucii de lemn
Și un vaer ieșind din pădurea de lemn
Și cu urși traversând o podișcă de lemn.
Parc-așa a și fost nu demult, undeva,
Te iubeam, mă iubeai, viața ta, viața mea
Mă rugai să privesc, mă rugai să ascult
Căprioare venind dintr-un basm de demult.
Miroseam a zăpezi într-o casă de lemn,
La mansardă urcam sub același îndemn,
Adormeam și prin somn auzeam dinspre hol,
Ciocănind în ferești ba un om, ba un stol.
Dintr-un timp fără timp apărea un postaș
Să ne-aducă scrisori dintr-un fel de oraș,
Nici atunci, nici acum n-am putut să-nțeleg
Din acele scrisori adevărul întreg.
Îți scriam, îmi scriai, le puneam în cutii
Ca să aibă motiv și să poată veni,
Apărea un postaș dintr-un timp fără timp
Să ne-aducă scrisori ca-ntr-o cotă de schimb.
Dinspre munte veneau nopți fără pic de lumini
Înainte de somn, te-așezai să te-nchini,
Câte nopți au trecut, câte ore s-au scurs,
Mi-ai strigat că în prag se culcase un urs.
O cabană în munți și părerea de rău,
Dulcea mea, unde ești, unde e chipul tău?
Dintr-o casă de lemn într-un tron de ciment
Și zăpezile-n munți care-aleargă absent.
16/17 decembrie 1994,
Baia-Mare
(Front fără învingători, 1995)
vezi mai multe poezii de: Adrian Păunescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Deosebite mulțumiri, domnule Viorel! Nu pot să cred că nu era pe site poezia aceasta, o cântă excepțional Vasile Mardare. Of, o cânta...
Adina Speranta
luni, 08 decembrie 2025