Mai trec prin locul unde ne-am iubit,
De parcă o chemare mă absoarbe,
Dar, pe la cenușii ferestre oarbe,
Văd urme dintr-un giulgiu zdrențuit.
Pe geamuri, floarea gerului se-ncruntă,
Uleiul ars, pe scări s-a și întins.
Deodată, peste tot s-a pus pe nins,
Parc-ar lucra la voalul tău de nuntă.
Să știi că mă repară vestea proastă,
De când dezastrul nu mai e incert,
Nu te mai cert, și-ncep să te și iert,
Aud c-ai să ajungi ce-ai vrut, nevastă.
Nu mai apari, iubito, la fereastră,
Vândut mă simt și eu, cu casa noastră.
(Liber să sufăr, 2003)
vezi mai multe poezii de: Adrian Păunescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.