Nefericită clipă fericită,
Cu binele și răul mă înveți,
Credeam că am rezerve două vieți,
Dar am pierdut și ultima clipită.
Se-ndură câte unii să-mi trimită
Un fel de vești de oameni indiscreți,
Din ultimele mele tinereți
Și ce mai face fosta mea iubită.
Dar spună-mi despre ea orice, oricare,
Să aflu noutăți nu mă avânt,
Și-așa, și-așa, ea e un lujer frânt,
De lacrima, din toate cea mai mare.
Și ce să facă ea acum? E-o floare
Din iarba care-i crește pe mormânt.
19 martie 2004
(Suntem pe mâna unor nebuni, 2005)
vezi mai multe poezii de: Adrian Păunescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.