Iubindu-te fără de moarte,
Nici viață-mi pare că n-am
De nici o plăcere n-am parte
Nu-mi trebuie nici un balsam.
Și totuși de tine depinde
Chiar nenorocirea că sunt
Îmi ești cea din urmă meride
Îmi ești cel din urmă pământ.
Nici Shakespeare nu-i demn de-o poveste
Ca asta pe care-o trăim
Și nici nu se scrie ce este,
Un dicționar e infim.
Mă simt o făclie în lanțuri,
Mă simt un surâs în ghețar,
Mă simt o furtună în șanțuri,
Din toate-ale lumii tresar.
Și nici nu mai am bucurie,
Ființă și-atât am ajuns,
Nici inima mea nu mai știe
Să-mi dea la acestea răspuns.
Și totuși te caut întruna
Și totuși al tău am rămas
Cum soarele caută luna
Mereu despărțiți de un pas.
vezi mai multe poezii de: Adrian Păunescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Nemuritor şi neînţeles ,un munte de inteligenţă creatoare
crina_pavel
duminică, 24 februarie 2019
un romantic inegalabil!!!!
luci.dum
duminică, 24 februarie 2019