Sunt condamnat la viață fără tine
Și vremea pentru gânduri e destulă,
Când va veni călăul în celulă
Mă voi narcotiza că-i încă bine.
Acum când toate căile îngheață
Și-atâta întuneric ne desparte,
Mi-era mai lesne condamnat la moarte
Ca, fără tine, condamnat la viață.
Va trebui să port la mine-n minte
Această condamnare infernală,
Această amintire, ca o boală,
Ce și-a uitat origini și cuvinte,
Dă-mi, Doamne, răul cum o fi să fie,
Dar grațiază-mi lunga insomnie.
(Liber să sufăr, 2003)
vezi mai multe poezii de: Adrian Păunescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.