Avea ceva de rouă în natură,
În felul cum cădea asupra mea,
Din carnea ei, o floare mă-mboldea
Și-apoi mă cotropea în stare pură.
Acum, când ceasuri între noi murmură,
Nu m-aș putea apropia de ea,
Trădarea ei este atât de grea
Încât i-aș pune doliu peste gură.
Cât am putut-o eu o zi iubi
Și cât în mintea ei o să rămână,
Nu va cunoaște, dac-ar fi stăpână,
O viață și o moarte și-nc-o zi.
Si n-am să știu de-a pururi cum se poate
O conspirație în puritate.
(Liber să sufăr, 2003)
vezi mai multe poezii de: Adrian Păunescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.