Acești copaci, ce par a dezerta,
Mai bine i-am închide în arhivă,
Cu frunze care cad spunând ceva
Pe flori de ieri ce nu se mai cultivă.
Eu nostalgia o voi transforma
Ïntr-un pretext de ultimă derivă,
Mărește toamna mult absența ta
Și ploaia-mi spune că-i definitivă.
O, toamna a venit și chiar așa,
Ïntr-adevăr, ne suntem împotrivă,
Copacii goi de la etcetera
Parodiază toamna guralivă.
A te ierta și chiar a te uita
E cea din urmă inițiativă.
20 septembrie 2004
(Copaci fără pădure, 2006)
vezi mai multe poezii de: Adrian Păunescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.