Copiii de țărani - Adrian Păunescu
Adăugat de: ALapis

Poemul acesta îl scriu într-o noapte,
Puțin după ziua de treizeci de ani,
E-un scrâșnet, un plânset, un geamăt de șoapte,
Căci e pentru voi, fii curați de tărani!

Când țara îndreaptă și legi, și-a sa cale,
Când sus în idee nu-i loc de abuz,
Mai sunt de-mplinit și la capăt de dus,
Dorinți izvorând din nevoi sociale.

Și una e-aceea că încă la țară
Nu-i școală făcută cum e la oraș,
Că fiul țăranului, totuși, nu poate
Intra-n facultăți cu același curaj.

Eu știu câte lucruri în țară sunt gata
Și câte vor fi, dacă suntem cuminți.
Dar una e dacă director e tata,
Și alta e dacă-i țăran de la Vânt...

Eu, iată, priviți, sunt un fel de director,
N-aveți nicio grijă că vă voi minți,
Am și eu copii ce pot fi de bani gata
Cu toate-i îndop pentru că-mi sunt copii.

Dar țara stă-n alții întâi, și pe urmă
În fiii aceștia de directorași,
Nu, satele noastre nu sunt trista turmă
Ce lâna și brânza trimite-n oraș!

Producția lor cea mai sfântă sunt fiii!
Lor li se cuvine răsplata de preț,
Țăranii dau aur, când dau României
Curații lor fii, rod al unicei vieți!



vezi mai multe poezii de: Adrian Păunescu




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.