Dacă-aş avea cuvintele pe limbă
Cum am iubirea-n inimă, ţi-aş spune
Că eşti-prea-dulcea-mea-deşertăciune
Care cu alta, pururi, nu se schimbă.
Cât de limbut sunt eu, în restul vremii,
Aşa tăcut îţi dau ocol în lume,
Parcă mă tem să nu mi se consume
Cuvânt şi gând ca dublele la remi.
Eu, care spun cuvinte în neştire,
Deodată, văd că - de atâta vreme -
Plămânii mei, ca şi când mult s-ar teme,
Mai au numai curajul să respire.
Când voi vorbi, întregul gând spunându-l,
Cu chip, cu tot, se va urni cuvântul.
Adrian Păunescu
(„Repetabila povară”, 1974)
vezi mai multe poezii de: Adrian Păunescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.