Când dulci colinde cad
Simţim nevoia vie
De-o casă, de un brad
Şi de copilărie.
Afară-i iarnă grea,
Ninsoarea e albastră,
Iar noi ne vom juca
De-a toată viaţa noastră.
Pe geamuri mâini de sloi
Îşi ţes în gheaţă ia,
Noi ne jucăm de-a noi
Şi de-a copilăria.
Ninsori pe care bat
Şi focul mai tresare,
Şi am adus un brad,
Şi i-am cerut iertare.
Ne aşezăm pe jos,
Un fel de plâns ne pierde,
O, brad, o, brad frumos,
Cu cetina tot verde.
Atâtea-nstrăinări,
Şi inutile toate,
Ni-i dor de adevăr
Şi de intimitate.
Copii, copii frumoşi,
Prefaceţi-vă bine
Că-l aşteptaţi pe Moş
Şi credeţi că şi vine.
Hai, Moşule, apari
Să-ţi cânte vechiul nume
Copii cu ochii mari
Privind în altă lume.
Se-arată timpul când
Din epoca săracă
Un om pe Moş jucând
Devine ce se joacă.
vezi mai multe poezii de: Adrian Păunescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
E bine ca se observă.Mulțumesc , Adina.
Cu stima
ALapis
duminică, 07 iunie 2015
Multumesc pentru munca ta de a intregi creatia marelui Adrian Paunescu pe acest site.
Adina Speranta
duminică, 07 iunie 2015