Poți să urci și apoi să cobori,
N-ai s-ajungi niciodată la mine,
Între noi sunt eterne ruine
Și sunt zboruri de corbi cobitori.
E zadarnic de-o mie de ori
Să aștepți dimineața ce vine,
Căci odăile noastre sunt pline
De buchete uscate de flori.
E un front de închise ferestre
Și de ziduri ce-n însele plâng,
Buzunarul cel drept și cel stâng
Poartă marca distanței terestre.
Sunt bolnav, sunt distant, sunt nătâng
Și-ți ofer depărtarea ca zestre.
11 februarie 2004
(Ninsoarea de adio, 2005)
vezi mai multe poezii de: Adrian Păunescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.