Eu cred că ți-aș dicta la nesfârșit,
Cu o aceeași voce muribundă,
O poezie, care să ascundă
Împrejurarea că am și murit.
Așa mi-ar fi mai lesne să te mint,
Dictându-ți încontinuu, de departe,
Poemul disprețuitor de moarte,
Suflarea mea, în formă de colind.
Ce terapie nemaiîntâmplată
Să recunoști viața după ton
Și să traiești etern și monoton,
După dicteul care te îmbată.
Vai, voi muri, să-ți pot dicta, îndată,
Întreagă viața-a mea, la telefon.
(Până la capăt, 2003)
vezi mai multe poezii de: Adrian Păunescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.