Ascultați-mă, prieteni, nici n-o să mai fie iarnă
A trecut
Vladimirescu ca un tânăr zeu român.
El avea pe cap cilindru, și avea-n mustăți o armă,
Și-i cădea pe cal un paloș, fără teacă, paloș spân.
Și l-au îmbăiat cinci râuri și numite toate Jiuri
Și l-au îmbrăcat cinci Gorjuri și mantaua boarelui
Și de unde să mai vină iarna, când acele Jiuri
Au sorbit toți norii roșii din sud-vestul Soarelui ?
Am stat noi cu ochii clește parca înzăundu-i chica
Neagră, care-n falduri tulburi peste umeri bobotea
El a lunecat cu calul, a surâs, n-a spus nimica,
Mângâind cu frâul capul spânzurat de șaua sa.
O, n-o să mai fie iarnă, a trecut prin țară
Tudor
Calul flutura copite și județe-avea în mers.
A trecut
Vladimirescu viu prin aer, zeul multor
Stele de deasupra noastră, care ard în univers.
Astfel vin subit bărbații de prin marile morminte
Unde crește-n fierbințeală tronul lor adânc de somn.
A rămas
Vladimirescu închegat pe-un cal fierbinte
Răsturnat ca o gradină peste țara lui de domn.
vezi mai multe poezii de: Adrian Păunescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.