Acum, când cade toamna pe pământ
Ca un coșmar al unei boli ciudate,
Acum să trecem prin acele sate,
În care merele în meri mai sunt.
Acum să ne iluminăm de tot,
Până-n adâncul inimii și-al firii,
Ce disperare, cum se duc martirii,
Și a-și rosti plecarea nu mai pot.
Foioasele în vântul toamnei ard,
Mușcate sângeros și trist de lună,
Și turturelele se despreună.
Acum, noi doi în focul revanșard,
Acum, atât de singuri pe pământ,
Să recităm Bacovia, plângând.
vezi mai multe poezii de: Adrian Păunescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.