A nins, ca într-un fel de remușcare,
Pentru întreaga crimă dintre noi,
N-au mai venit nici îngeri înapoi,
Nici nu ne-au spus bătrânii cum se moare.
Sărmane picături pe mușuroi!
Mai e un timp și vine să ne are
Stafia frământărilor plugare,
A nins pe totul, înmulțit cu doi.
Și, în indescifrabila natură,
Nici noi nu vom avea contur distinct,
Captivi mărunți ai marelui instinct,
Vom aspira mereu la starea pură.
Dar, uite, albul tainele-și cultivă,
A nins, ediție definitivă.
3 ianuarie 2004
(Logica avalanșei, 2005)
vezi mai multe poezii de: Adrian Păunescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.