Câtă luptă e în frunză, câtă moarte e-n copac,
Uite că se face noapte, mă consum şi plâng şi tac,
De-aş putea să trec în toate, ca un abur vegetal,
Să fiu creanga ce ornează capul tânărului cal.
Am fost om şi sunt un număr, de nici eu nu mă mai ştiu
De sunt plus sau de sunt minus, de sunt mort sau de sunt viu,
Am intrat în socoteala nu ştiu cărui proiectant,
Care face mori de oase ce produc numai neant.
Foaie verde care cade, foaie verde care-a fost,
Eram om și sunt un număr, fără nici un fel de rost,
Nu mă ştiu pe mine însumi, nu mai ştiu nimic, nimic,
Şi, probabil, asta-i soarta fiecărui număr mic.
Frunza cade în computer, noi cu ea cădem şi noi,
De la plus pînă la minus pleacă numere-n război,
Pleacă numere în moarte, pleacă moartea pe pământ,
Foaie verde frunză moartă, foaie verde arbor frânt.
Am pretenţii numeroase, vreau să fiu cine sunt eu
Şi mi-e bine, tot atâta cât mi-e rău şi cât mi-e greu,
Daţi-mi frunza, să m-acopăr, creangă vie să devin,
Agăţată moale-n coama armăsarului divin.
Risipiți-mi fostul nume, într-o urnă în mormânt,
Cine-am fost nu mai contează, nu contează cine sunt,
Elegia unui număr, lângă ruga unui pom,
E mai grea ca elegia, prin cuvânt, a unui om.
Foaie verde, foaie tristă, foaie număr, foaie tot,
Pădurarii trec pe-aicea şi nimic nu mă socot,
Adunare şi scădere, înmulţiri şi împărţiri,
Obosite-mi sunt de-acestea nervii de nervuri subţiri.
Am să plec, să fiu podoabă, la o nuntă cu noroc,
Pînă când, uscat, voi trece în uitare şi în foc.
"Criticului Eugen Simion, arhitect al noii generaţii
literare"
Vol. "Locuri comune"
Editura Albatros 1986
vezi mai multe poezii de: Adrian Păunescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
"Pădurarii trec pe-aicea şi nimic nu mă socot,"..cat de reala e poezia asta si in zilele noastre...
multumesc!
danab
luni, 07 martie 2016