S-a-mbolnăvit pentru a câta oară
Văzduhul de-o lumină fără leac,
Nu ştiu ce să mai zic, ce să mai fac,
Orice-aş vorbi se-aude "primăvară".
Unde mă uit e pace şi e verde,
Din când în când ne cad pe suflet ploi,
Păcat că e atâta moarte-n noi,
Că ne vom risipi şi ne vom pierde.
Acuma era de zis şi de trăit
Şi ni se cuvenea o vârstă-ntreagă,
Şi-au început toti arborii să tragă
Cu flori în scutul nostru ciuruit,
De sunt beteag şi simt că eşti beteagă,
Răniţi mortal de-acelaşi infinit.
Adrian Păunescu
("Manifest pentru mileniul trei", 1984)
vezi mai multe poezii de: Adrian Păunescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.