Am trecut pe stradă, fără de nădejde,
Şi în ochi ninsoarea scânteia,
Biciuit de viscol sufeream câineşte
Şi-am văzut lumină la fereastra ta.
Şi-aş fi vrut, desigur, şi să-ţi fie bine,
Şi-aş fi vrut, desigur, şi să-ţi fie rău,
Ştiu că la veioză mă citeai pe mine
Ca să descifrezi destinul tău.
Tu, plângând în casă, eu - plângând afară,
Sanctităţi de lacrimă eram,
Dacă-aş fi ştiut c-o să te doară
Îţi dădeam c-un bulgăre în geam.
Ce mai faci, iubito? Ce mai zici de toate?
Nu-i aşa că rezistăm frumos,
Conservând orgoliu şi singurătate
Tu, la geam cu lampă, eu, în geruri, jos?
Mai coboară totuşi de lângă fereastră
S-o pornim prin viscole înot
Şi să ne-amintim iubirea noastră
Şi că, poate, n-am murit de tot.
Adrian Păunescu
(Manifest pentru mileniul trei, 1986)
vezi mai multe poezii de: Adrian Păunescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Frumos este prea putin spus....
Radu Covac
sâmbătă, 06 octombrie 2018