Atunci cînd cade noaptea pe noi ca o pedeapsă
Și zodiile noastre se răsucesc brutal
Fac foc din vreascuri ude pe frageda ta coapsă
Și îl arunc în lume pe șeaua unui cal.
Mi-e dor de mine însumi, cel neatins de vicii,
Înscris într-o nervură din frunza unui prun,
Nu veni și nu vidi, dar niciodată vici
Și-n care altă limbă să-ți spun ce vreau să-ți spun.
Sînt flori pe crucea nopții și noi zdrobiți sub cruce
Și stelele ca nasturi pe-o tragică manta,
Eu nu știu noaptea asta ce forțe îmi aduce
Dar dacă sînt cu tine nu cred că voi cădea.
Un foc din lemne ude îți întremez pe coapsă
Și îl arunc în lume pe șeaua unui cal,
Acum cînd cade noaptea pe noi ca o pedeapsă
Și zodiile noastre se întîlnesc brutal.
Năsăud, 5 iunie 1987
(Sînt un om liber, 1989)
vezi mai multe poezii de: Adrian Păunescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.